Greu e Doamne-n suferință Greu e Doamne în cuptor Eu Te rog să-mi dai credință Ca să pot ieși din toate-nvingător.
/:Arde focul încercării Vai ce tare și puternic s-a aprins O părinte al îndurării Fie-Ți milă și de mine o, Isus. :/
N-am pe nimenea sub soare Sunt străin și nu am sprijin nicăieri Doamne nu mă da uitării Căci în grele încercări eu mă găsesc.
Ziua plâng nu aflu pace Orișiunde alerg degeaba nu găsesc Doamne nu știu ce m-oi face Căci în grele încercări eu mă găsesc.
Nu știu dacă-n temelie Am pus aur, pietre scumpe sau e fân Văd că focul arde tare Și mi-i frică că-n picioare nu rămân.
Fă să fie aur, Doamne Curățit de șapte ori, chiar prin cuptor Dă-mi credință, dă-mi răbdare Ca să pot ieși prin toate-nvingător.
Fă să fie adevărată Temelia pe care eu am zidit De la Tine, Doamne sfinte Fă să fie-o temelie de granit.