Cu suflet alb de nevinovăție, Înviorați de-atâtea frumuseți, Vin tinerii ca să-ți aducă Ție, Isuse, zorii altei tinereți. Isus iubit, ca roua-mbelșugată, Venim ca să-Ți aducem Ție dar, În orice piept, o jertfă ne-nfricată Și-n orice sân un crin pe-al Tău altar.
Din toate cele patru părți de lume, Suim spre Tine mii și mii de mii, Având pe buze-același dulce Nume Și-n piept aceleași sfinte bucurii. Sub crucea Ta aducem fiecare, Potirul alb al crinilor din noi, Să-l umpli Tu cu sfântă-nflăcărare Și să ne-arunci în lupta Ta apoi.
Ne-om dărui salvării tuturora, Pământul pentru cer să-l cucerim, Privind cu ochii-n lacrimi aurora Cerescului dorit Ierusalim. Vom birui și moarte și urgie, Știind că în curând noi vom purta, Pe frunte-n fericita veșnicie Cununi de slăvi și sărutarea Ta.