Aici să fie casa Celui Veșnic Sfânt, Aici s-aducem laudă și-nchinare, Acelui care este Veșnic, Viu și Sfânt Și merită doar cinste și onoare! Aici să fie Casa unde, frații mei, Cădea-vor în genunchi în fața Ta, Cu mâinile întinse către ceruri ei Un legământ cu Tine vor avea!
/:Din cântare, în cântare, Să se-aprindă-n adunare Jertfa laudei de-nchinare Ca pe muntele cel sfânt! Să cunoască fiecare, Că Tu ești în adunare Și-nsoțești a Ta lucrare Cu puteri, prin Duhul Sfânt! :/
Aici să fie casa unde ochii Tăi, Zi și noapte, zilnic vor privi, Aici să fie casa unde frații Tăi Cu rugăciuni, cu laude vor veni. Atunci când va veni aici străinul, Din pricina Numelui Tău cel sfânt, Să fie ascultat, să-i dai alinul, Căci Tu ești Dumnezeu, căci Tu ești Sfânt!